BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

CEEA CE FACEM

example graphic

      Sistemul nostru de antrenament are la bază stilul de KARATE SHOTOKAN, mult apreciat şi respectat în întreaga lume, şi care se bucură de o tradiţie cu renume.

De asemnea, încurajăm mişcarea şi efortul fizic, motiv pentru care avem programe de antrenament diversificate în funcţie de motivaţia fiecăruia.

Antrenamentele noastre sunt complexe şi includ metode de stretching, lovituri de picior, blocaje, tehnici de braţ, eliberări din prize, lucrul la sac, luptă la sol, exerciţii cardio, kata (formă, măiestrie) şi kumite (luptă).

Antrenamentele sunt structurate pe grupe, respectiv performanţă, pentru cei care doresc participarea la competiţii în sistemul WKC, respectiv WUKF sau general, pentru cei care doresc să se menţină în formă, să îşi dezvolte aptitudini de luptă şi tehnici de autoapărare şi siguranţă personală.

Antrenamentele de arte marţiale sunt o provocare, atât pentru corp, cât şi pentru minte. Disciplina şi autodisciplina sunt elemene necesare în atingerea oricărui scop în viaţă, iar prin intermediul artelor marţiale, acestea se dezvoltă în armonie cu un corp sănătos. Când mintea lucrează în armonie cu corpul, acesta devine o armă puternică - însă veţi învăţa să aveţi încredere în forţele proprii şi să utilizaţi aceste tehnici marţiale ca ultimă soluţie într-o situaţie de autoapărare.


CINE SUNTEM

Budokan Ryu este o organizaţie sportivă :

  • non profit, înfiinţată în anul 2008
  • recunoscută de Ministerul Tineretului şi Sportului
  • recunoscută de Federaţia Română de Karate WKC


ACTIVITĂŢI

Kata

     SPORTIVE – concursuri şi competiţii sportive

     RECREATIVE – organizarea de tabere şi excursii

     Arta marţială practicată este KARATE stilul SHOTOKAN.

     Clubul Sportiv Budokan Ryu este afiliat pe plan naţional la Federaţia Română de Karate WKC, organizaţie care este membră a World Union of Karate-Do Federations.

     Sistemul de concurs al Federaţiei Române de Karate WKC şi cel al World Union of Karate-Do Federations (WUKF) are două mari ramuri: KATA (tehnic) şi KUMITE (luptă), probele desfăşurându-se atât individual, cât şi pe echipe. De asemenea, special petru cei mici (varsta maxima 10 ani), există şi proba de KIHON (exerciţii de bază). Regulamentul competiţional de KUMITE este SEMI-CONTACT.

      În cadrul C.S. Budokan Ryu practicanţii de karate pot susţine examene de grad pentru centură, examenul susţinandu-se în faţa Comisiei de Examinare a clubului şi fiind în conformitate cu reglementările, cerinţele şi programa Federaţiei Romane de Karate WKC.

DETALII

Încheierea civilă nr. 106/CC/2008 din data de 06.06.2008 – Judecătoria Dej
Aviz de funcţionare nr. 167 din 03.07.2008
Autorizaţia de funcţionare nr. 167 din 03.07.2008 – A.N.S
C.I.F. – 24093937
C.I.S Nr. 0021700
Nr de inregistrare in CIS: CJ/A2/00158/2008 din 03.07.2008